Admin/ aprilie 9, 2019

     VICTORIE! Inițiativa Fără Penali în funcții publice este constituțională!
Decizia de astăzi a Curții Constituțională arată încă o dată că inițiativa Fără Penali trebuie să fie în Constituție. Fără Penali este dorința a un milion de români care vor o Românie îndreptată spre dezvoltare, iar primul pas este ca în fruntea țării să nu mai fie persoane condamnate penal pentru fapte de corupție. Ne exprimăm încrederea că va fi votată și sprijinită de parlamentarii tuturor partidelor politice, asemeni cetățenilor care au semnat inițiativa.
După pronunțarea Curții Constituționale, inițiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar.
Decizia CCR este o confirmare a ceea ce știam de la început și anume că inițiativa respectă toate reglementările naționale și internaționale legate de drepturile omului. Mai mult, această decizie crează un precedent în Europa.
Inițiativa Fără Penali în funcții publice a strâns peste 1 milion de semnături, la Parlament au fost depuse 950.000 de semnături, dintre care 830.000 valide de către primării.
Mai multe informații despre această inițiativă cetățenească găsiți aici
Share this Post