Traian Paparete/ august 16, 2019

Ieri 15 august 2019, în ziua în care creștin-ordoșii sărbătoresc Sfânta Maria, a fost un târg, cred că ediția a doua sau a treia, organizat de către Primăria și Consiliul Local al comunei Izvoru din județul Argeș. Tradiția spune că acest târg a început acum 100 de ani, dar din anumite motive a fost „suspendat”, nu se cunosc adevăratele motive, și a fost „revigorat” în urmă cu vreo 3 anișori.

Nu o să relatez în detaliu atmosfera de la fața locului unde diverse formații și interpreți s-au întrecut în ale cântatului și bucuria care se putea observa pe chipul copilașilor însoțiți de către parinții și bunicii lor la acest eveniment, mai ales că aveau de toate acolo, tiribombe, înghețată, vată de zahar pe băț, ciubuce, turte dulci, dar nici persoanele majore nu erau supărate ținând cont de oferta comercianților veniți din tot județul acolo cu grătare, bere la halbă etc., dar voi încerca să fac referire doar la un aspect care mi-a lăsat gura amară și am plecat de acolo cu o tristețe greu de explicat și de aceea voi spune doar atăt:

Un târg politizat 100%. Mi-a fost dat să vad toată „spuma” PeNeListă în prima linie, parcă eram la un meeting de promovare al „liberalismului” românesc (cred ca Brătianu s-a răsucit în mormânt văzând cele întâmplate ieri la Izvoru);

au fost acordate diplome de merit tuturor consilierilor izvorăneni membri PNL, unor consilieri județeni, unor primari din localitățile învecinate, primarului de la Costești care a ținut să spună că el o să voteze cu Iohanis și că recomandă ca cetățenii să facă la fel, președintelui PNL Argeș si multor altor membri marcanți ai PNL (inclusiv deputatului de Argeeș, Bica), în loc ca primarul să onoreze cu diplome de merit simpli cetățeni ai comunei Izvoru, acei cetățeni care au muncit să facă scena, celor mai buni gospodari ai comunei, cetățenilor care sunt implicați civic în educația și cultura locală etc.

 

Cred că nu mai are rost să continui pentru că sincer nici nu știu ce să scriu și să nu scriu. Spun asta pentru că ieri am participat la un eveniment care semăna cu cele organizate de PSD…sincer, prea mulți bani publici aruncați în scopuri de consolidare doar a imaginii politice în loc să scoți în evidenâă tradițiile românești care au disparut odată cu apariția clasei politice actuale și vă invit să vedeți concret mai jos începând de la minutul 23. Spor la vizionare.

P.S. Felicitări formațiilor și soliștilor care au urcat pe scena târgului de la IZVORU!

Foto: FaceBook
Share this Post